„Hush now baby, baby, don’t you cry.
Mama’s gonna make all your nightmares come true.
Mama’s gonna put all her fears into you.
Mama’s gonna keep you right here under her wing.
She won’t let you fly, but she might let you sing.
Mama’s gonna keep baby cozy and warm.”
Sufocare. Asfixiere. Nu poate respira. Aer.
Amorțeală. Amețeală. Ochii i se încețoșează. Se închid. Vreau aer.
Sunete înfundate. Presiune auriculară. Nu mai aude nimic. De ce acum? De ce voi?
Furie. Tensiune arterială mare. Îmbujorarea feței. Simte cum mai are un pic și îi pleznește o venă în cap. De ce eu?
Durere. Falange învinețite. Bucăți de epidermă atârnate de peretele grunjos. Lăsați-mă în pace!
„Mother, did it need to be so high?
Would you like to call the cops?
Do you think it’s time I stopped?
Why are you running away?
Since, my friend, you have revealed your
Deepest fear
I sentence you to be exposed before
Your peers
Tear down the wall”
Calmitate. Nepăsare. Îmi cer scuze, vouă tuturor. Mai ales ție.
Zgomot clar. Distinge între sunete pe care oricine altcineva nu le-ar diferenția. M-am pierdut pentru o perioadă. Lungă perioadă.
Aer. Plămânii pompează ca niciodată. Nările lui nu au simțit atâta oxigen de prea mult timp. Încă încerc să mă regăsesc.
Limpezire. Deschide ochii. Pentru prima oară vede clar. Aveți răbdare cu mine, vă rog.
Amorțeală. Nu simte nimic. Nu (mai) simte nimic. Oare chiar nimic? Oare mă amăgesc?
S-a spart bula. Realitate: ce e aia? Nu știe. Cine sunt eu? Ce sunt eu? Ce fac eu? De ce fac ce fac eu? Măcar e un punct de plecare.
Cel mai mult îl sperie că nu știe dacă o să mai știe. Măcar știe ea.
„Isn’t this where
we come in?”
——————————————————————————————————–
Dacă există vreun album care poate să mă caracterizeze mai mult ca “The Wall” la momentul de față, rog să mi-l arătați și mie.
Creat în martie 2019.