“Noi luasem pomul, el trebuia să vină cu cadourile.”
Știu prea bine începutul ăsta de poveste.
E 3:47 și ești în pat de cel puțin 2 ore, încercând să adormi. Știi că oboseala o să o resimți din plin și, totuși, nu reușești.
Respiri cu greutate; inspiri-3-4-5, expiri-3-4-5; e un aer îmbâcsit în cameră, n-ai aerisit de cel puțin o săptămână.
Te irită perna că s-a încălzit pe o parte, dar eziți să te miști oricât de puțin, poate-poate se întâmplă să ațipești.
Deși nu vrei, simți orice bătaie a inimii; începi să le numeri, vrei să te asiguri că-ți calmezi ritmul cardiac, vrei să dormi.
Simți că ai nevoie de ajutor.
Îmi imaginez deseori ce-ar fi însemnat, pentru sănătatea mea emoțională, să vă fi cunoscut; să te fi cunoscut. Cum ai fost ca tată, ca soț? Aud povești cu tine, dar niciodată despre tine. Simt cum lipsește din mine o parte din educația pe care le-ai oferit-o lor, dar care nu a ajuns la mine.
E 15:47 și stai în fața laptopului de la muncă, pe același scaun primit de la ei, deja de peste un an și jumătate.
Știi orele nedormite de aseară? Asta e ora la care le simți lipsa.
Ai de completat vreo două documente cu date, însă ți se închid ochii în timp de tastezi.
Respiri cu greutate; inspiri-3-4-5, expiri-3-4-5; e un aer îmbâcsit în cameră, n-ai aerisit de cel puțin o săptămână.
Deși nu vrei, simți orice bătaie a inimii; începi să le numeri, vrei să te asiguri că-ți calmezi ritmul cardiac.
Simți o amorțeală în tălpi; te ridici să faci câțiva pași în aceeași cameră în care ești “închis” deja de peste un an și jumătate.
Simți că ai nevoie de ajutor.
Cu fiecare poveste auzită, singurul lucru de care sunt sigur este că el a rămas cu o traumă nerezolvată; cel mai frică îmi este că mi-a transmis-o și mie; oare dacă mai erai, cât de mult s-ar fi schimbat? Cât de mult m-aș fi schimbat?
E 21:47 și stai în fața PC-ului personal, pe același scaun primit de la muncă.
Contemplezi ideea să scrii ceva nou; simți în același timp nevoia de exteriorizare, dar și blocaj mental când vine vorba de subiect.
Cândva lătram la lună. Acum doar încerc să adorm sub clarul ei.
Vrei calitate, dar nu-ți găsești cuvintele. Vrei să fii “împopoțonat”, dar aluneci în aceleași clișee pe care le-ai mai folosit.
Lătratul mi s-a transformat în scâncet.
Deși nu vrei, simți orice bătaie a inimii; începi să le numeri, vrei să te asiguri că-ți calmezi ritmul cardiac.
Scâncet de oboseală, scâncet de frică, scâncet de abandon, scâncet de singurătate.
Respiri cu greutate; inspiri-3-4-5, expiri-3-4-5; e un aer îmbâcsit în cameră, deși aerisit pentru prima oară într-o săptămână. Simți că…
… am nevoie de ajutor.
——————————————————————————————————–
“It’s like poetry, it rhymes.” – George Lucas despre storytelling în seria Star Wars