De ce ne bate inima?

Seară mohorâtă al unui început de martie. Într-un oraş uitat de lume, într-un bloc construit pe vremea lui Ceauşeşcu, la etajul 9 stă familia Alexandrescu.

În bucătărie, domnul Alexandrescu stă singurel la masă. Are în faţa sa „Umbra marilor oraşe”, cu care se delectează zilnic. De lângă ziar ia pachetul de ţigări, scoate una şi şi-o aprinde. Fumul se îndreaptă uşor către geamul crăpat, apoi iese în atmosfera oraşului. Apoi scutură ţigara în scrumiera plină de chiştocuri. În partea cealaltă a ziarului se află sticla de jumătate, iar lângă aceasta zace păhăruţul de 100 de ml plin cu ţuica pe care familia Alexandrescu a făcut-o la ţară cu doar câteva săptămâni înainte.

Domnul Alexandrescu pune mâna pe respectivul pahar şi toarnă pe gât conţinutul acestuia. Deodată începe să tuşească îngrozitor. Se ridică brusc de la masă şi se îndreaptă anevoios către chiuvetă. Acolo observă cum de pe buza inferioară i se scurg picături de sânge, semn al cancerului pulmonar de care acesta suferă. Ştergându-şi picăturile cu mâneca bluzei, în bucătărie intră şi doamna Alexandrescu, îngrijorată de sunetele pe care le-a auzit.

„Gheorghiţă, ăla e sânge, nu? Ţi-am zis să le laşi dracu’ de ţigări, că numai din cauza lor ai ajuns în starea asta!”

Văzând că Gheoghiţă al ei nu reacţionează, doamna Alexandrescu iese înjurând din cameră. Domnul Alexandrescu se îndreaptă înapoi la masă, unde observă că ţigara s-a stins. O reaprinde, iar cu ea atârnând ştrengăreşte în colţul gurii, îşi mai toarnă un păhărel de ţuică.

Însă nici nu apucă bine să pună sticla pe masă, că deodată simte că ceva nu e în regulă. În pahar se văd mici unde concentrice ce se lovesc de pereţii lui. Toate lucrurile încep a tremura din ce în ce mai tare. Domnul Alexandrescu realizează că e vorba de un cutremur şi se ascunde sub masă. Din camera alăturată aude un ţipăt.

Câteva secunde şi cutremurul trece. Domnul Alexandrescu iese de sub masă. Îşi croieşte drum prin casă până în camera de unde a auzit strigătul. Îşi vede nevasta, pe doamna Alexandrescu, zăcând pe podea sub imensul tablou pe care cei doi îl primiseră cadou de nuntă. Un colţ o lovi „în moalele capului”, umorând-o pe loc. Gheorghiţă se duce, o trage de sub tablou şi zace câteva minute pe jos, ţinându-şi soţia în braţe.

La un moment dat, domnul Alexandrescu se ridică şi se duce înapoi în bucătărie. Se aşează pe acelaşi scaun, scoate o ţigară şi o aprinde. Cu lacrimile curgându-i pe obraji, se uită în gol şi, după fiecare fum, aruncă în aer aceeaşi întrebare: „De ce ne bate inima?”


One Response to “De ce ne bate inima?”

  • Fenrir Says:

    Deci,sa inteleg ca e cutremurul din ’77 ,nu?Ok.In primul rand as vrea sa zic ca ideea aceea ca inimioara omuletului bate mi se pare oarecum… folosita.E ca si cand te-ai intreba de ce ne ranim cu un cutit in mana sau de ce ne impiedicam de boloani pe care nu-i vedem!Parerea mea e ca iubirea,in viata cotidiana,e un fapt banal si obisnuit.Nimeni nu observa,nimeni nu aclama sau apreciaza chestia asta.

Leave a Reply